Deuteronomy 28 (VDCC)

1 Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2 Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău: 3 Vei fi binecuvântat în cetate şi vei fi binecuvântat la câmp. 4 Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5 Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. 6 Vei fi binecuvântat la venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7 Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8 Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. 9 Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului Dumnezeului tău şi vei umbla pe căile Lui. 10 Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine. 11 Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. 12 Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13 Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini 14 şi nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi. 15 Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte. 16 Vei fi blestemat în cetate şi vei fi blestemat pe câmp. 17 Coşniţa şi postava ta vor fi blestemate. 18 Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale şi fătul oilor tale, toate vor fi blestemate. 19 Vei fi blestemat la venirea ta şi vei fi blestemat la plecarea ta. 20 Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea şi ameninţarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din pricina răutăţii faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăseşti. 21 Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici în ţara pe care o vei lua în stăpânire. 22 Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri. 23 Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pământul sub tine va fi de fier. 24 Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit. 25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pământului. 26 Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi nu va fi nimeni care să le sperie. 27 Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu râie şi cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci. 28 Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii, 29 şi vei bâjbâi pe întuneric ziua în amiaza mare, ca orbul pe întuneric; nu vei avea noroc în treburile tale, şi în toate zilele vei fi apăsat, prădat, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. 30 Vei avea logodnică, şi altul se va culca cu ea; vei zidi casă, şi n-o vei locui; vei sădi vie, şi nu vei mânca din ea. 31 Boul tău va fi înjunghiat sub ochii tăi, şi nu vei mânca din el; ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmaşilor tăi, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. 32 Fiii tăi şi fiicele tale vor fi daţi ca robi pe mâna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mâna ta va fi fără putere. 33 Un popor pe care nu-l cunoşti va mânca rodul pământului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi zdrobit. 34 Priveliştea pe care o vei avea sub ochi te va face să înnebuneşti. 35 Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi şi la coapse, şi nu te vei putea vindeca de ea: te va lovi de la talpa piciorului până în creştetul capului. 36 Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. 37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de râs, printre toate popoarele la care te va duce Domnul. 38 Vei semăna multă sămânţă pe câmpul tău, şi vei strânge puţin; căci o vor mânca toată lăcustele. 39 Vei sădi vii şi le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n-o vei culege, căci o vor mânca viermii. 40 Vei avea măslini pe toată întinderea ţării tale: şi nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea. 41 Vei naşte fii şi fiice; dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie. 42 Omizile îţi vor mânca toţi pomii şi rodul pământului. 43 Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei coborî tot mai jos; 44 el îţi va da cu împrumut, şi tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea, şi tu vei fi coada. 45 Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui şi legile Lui, pe care ţi le-a dat. 46 Ele vor fi veşnic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămânţa ta. 47 Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie şi cu dragă inimă, 48 vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fier, până te va nimici. 49 Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înţelege, 50 un neam cu înfăţişarea sălbatică şi care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii. 51 El va mânca rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici viţeii de la vaci, nici mieii de la oi, până te va face să pieri. 52 Te va împresura în toate cetăţile tale, până îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte şi tari, în care îţi puseseşi încrederea pe toată întinderea ţării tale; te va împresura în toate cetăţile tale, în toată ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. 53 În strâmtorarea şi necazul în care te va duce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău. 54 Omul cel mai gingaş şi cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihneşte pe sânul lui, la copiii pe care i-a cruţat: 55 nu va da niciunuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrăneşte, fiindcă nu-i va mai rămâne nimic în mijlocul strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale. 56 Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia cum să calce mai uşor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sânul ei, pe fiul şi pe fiica ei: 57 nu le va da nimic din pieliţa noului născut, pieliţă ieşită dintre picioarele ei, şi din copiii pe care-i va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale. 58 Dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate cuvintele Legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul Dumnezeul tău, 59 Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămânţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate. 60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, şi ele se vor lipi de tine. 61 Ba încă, Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli şi de răni care nu sunt pomenite în cartea Legii acesteia. 62 După ce aţi fost atât de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău. 63 După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire. 64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. 65 Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. 66 Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. 67 În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: „O, de ar veni seara!”, şi seara vei zice: „O, de ar veni dimineaţa!” 68 Şi Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt şi vei face drumul acesta despre care-ţi spusesem: „Să nu-l mai vezi!” Acolo, vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, ca robi şi roabe: şi nu va fi nimeni să vă cumpere.”

In Other Versions

Deuteronomy 28 in the ANGEFD

Deuteronomy 28 in the ANTPNG2D

Deuteronomy 28 in the AS21

Deuteronomy 28 in the BAGH

Deuteronomy 28 in the BBPNG

Deuteronomy 28 in the BBT1E

Deuteronomy 28 in the BDS

Deuteronomy 28 in the BEV

Deuteronomy 28 in the BHAD

Deuteronomy 28 in the BIB

Deuteronomy 28 in the BLPT

Deuteronomy 28 in the BNT

Deuteronomy 28 in the BNTABOOT

Deuteronomy 28 in the BNTLV

Deuteronomy 28 in the BOATCB

Deuteronomy 28 in the BOATCB2

Deuteronomy 28 in the BOBCV

Deuteronomy 28 in the BOCNT

Deuteronomy 28 in the BOECS

Deuteronomy 28 in the BOGWICC

Deuteronomy 28 in the BOHCB

Deuteronomy 28 in the BOHCV

Deuteronomy 28 in the BOHLNT

Deuteronomy 28 in the BOHNTLTAL

Deuteronomy 28 in the BOICB

Deuteronomy 28 in the BOILNTAP

Deuteronomy 28 in the BOITCV

Deuteronomy 28 in the BOKCV

Deuteronomy 28 in the BOKCV2

Deuteronomy 28 in the BOKHWOG

Deuteronomy 28 in the BOKSSV

Deuteronomy 28 in the BOLCB

Deuteronomy 28 in the BOLCB2

Deuteronomy 28 in the BOMCV

Deuteronomy 28 in the BONAV

Deuteronomy 28 in the BONCB

Deuteronomy 28 in the BONLT

Deuteronomy 28 in the BONUT2

Deuteronomy 28 in the BOPLNT

Deuteronomy 28 in the BOSCB

Deuteronomy 28 in the BOSNC

Deuteronomy 28 in the BOTLNT

Deuteronomy 28 in the BOVCB

Deuteronomy 28 in the BOYCB

Deuteronomy 28 in the BPBB

Deuteronomy 28 in the BPH

Deuteronomy 28 in the BSB

Deuteronomy 28 in the CCB

Deuteronomy 28 in the CUV

Deuteronomy 28 in the CUVS

Deuteronomy 28 in the DBT

Deuteronomy 28 in the DGDNT

Deuteronomy 28 in the DHNT

Deuteronomy 28 in the DNT

Deuteronomy 28 in the ELBE

Deuteronomy 28 in the EMTV

Deuteronomy 28 in the ESV

Deuteronomy 28 in the FBV

Deuteronomy 28 in the FEB

Deuteronomy 28 in the GGMNT

Deuteronomy 28 in the GNT

Deuteronomy 28 in the HARY

Deuteronomy 28 in the HNT

Deuteronomy 28 in the IRVA

Deuteronomy 28 in the IRVB

Deuteronomy 28 in the IRVG

Deuteronomy 28 in the IRVH

Deuteronomy 28 in the IRVK

Deuteronomy 28 in the IRVM

Deuteronomy 28 in the IRVM2

Deuteronomy 28 in the IRVO

Deuteronomy 28 in the IRVP

Deuteronomy 28 in the IRVT

Deuteronomy 28 in the IRVT2

Deuteronomy 28 in the IRVU

Deuteronomy 28 in the ISVN

Deuteronomy 28 in the JSNT

Deuteronomy 28 in the KAPI

Deuteronomy 28 in the KBT1ETNIK

Deuteronomy 28 in the KBV

Deuteronomy 28 in the KJV

Deuteronomy 28 in the KNFD

Deuteronomy 28 in the LBA

Deuteronomy 28 in the LBLA

Deuteronomy 28 in the LNT

Deuteronomy 28 in the LSV

Deuteronomy 28 in the MAAL

Deuteronomy 28 in the MBV

Deuteronomy 28 in the MBV2

Deuteronomy 28 in the MHNT

Deuteronomy 28 in the MKNFD

Deuteronomy 28 in the MNG

Deuteronomy 28 in the MNT

Deuteronomy 28 in the MNT2

Deuteronomy 28 in the MRS1T

Deuteronomy 28 in the NAA

Deuteronomy 28 in the NASB

Deuteronomy 28 in the NBLA

Deuteronomy 28 in the NBS

Deuteronomy 28 in the NBVTP

Deuteronomy 28 in the NET2

Deuteronomy 28 in the NIV11

Deuteronomy 28 in the NNT

Deuteronomy 28 in the NNT2

Deuteronomy 28 in the NNT3

Deuteronomy 28 in the PDDPT

Deuteronomy 28 in the PFNT

Deuteronomy 28 in the RMNT

Deuteronomy 28 in the SBIAS

Deuteronomy 28 in the SBIBS

Deuteronomy 28 in the SBIBS2

Deuteronomy 28 in the SBICS

Deuteronomy 28 in the SBIDS

Deuteronomy 28 in the SBIGS

Deuteronomy 28 in the SBIHS

Deuteronomy 28 in the SBIIS

Deuteronomy 28 in the SBIIS2

Deuteronomy 28 in the SBIIS3

Deuteronomy 28 in the SBIKS

Deuteronomy 28 in the SBIKS2

Deuteronomy 28 in the SBIMS

Deuteronomy 28 in the SBIOS

Deuteronomy 28 in the SBIPS

Deuteronomy 28 in the SBISS

Deuteronomy 28 in the SBITS

Deuteronomy 28 in the SBITS2

Deuteronomy 28 in the SBITS3

Deuteronomy 28 in the SBITS4

Deuteronomy 28 in the SBIUS

Deuteronomy 28 in the SBIVS

Deuteronomy 28 in the SBT

Deuteronomy 28 in the SBT1E

Deuteronomy 28 in the SCHL

Deuteronomy 28 in the SNT

Deuteronomy 28 in the SUSU

Deuteronomy 28 in the SUSU2

Deuteronomy 28 in the SYNO

Deuteronomy 28 in the TBIAOTANT

Deuteronomy 28 in the TBT1E

Deuteronomy 28 in the TBT1E2

Deuteronomy 28 in the TFTIP

Deuteronomy 28 in the TFTU

Deuteronomy 28 in the TGNTATF3T

Deuteronomy 28 in the THAI

Deuteronomy 28 in the TNFD

Deuteronomy 28 in the TNT

Deuteronomy 28 in the TNTIK

Deuteronomy 28 in the TNTIL

Deuteronomy 28 in the TNTIN

Deuteronomy 28 in the TNTIP

Deuteronomy 28 in the TNTIZ

Deuteronomy 28 in the TOMA

Deuteronomy 28 in the TTENT

Deuteronomy 28 in the UBG

Deuteronomy 28 in the UGV

Deuteronomy 28 in the UGV2

Deuteronomy 28 in the UGV3

Deuteronomy 28 in the VBL

Deuteronomy 28 in the YALU

Deuteronomy 28 in the YAPE

Deuteronomy 28 in the YBVTP

Deuteronomy 28 in the ZBP