2 Chronicles 36 (VDCC)

1 Poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, şi l-a pus împărat în locul tatălui său la Ierusalim. 2 Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. 3 Împăratul Egiptului l-a dat jos de pe scaunul de domnie din Ierusalim şi a pus peste ţară un bir de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur. 4 Împăratul Egiptului a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, şi i-a schimbat numele în Ioiachim. Neco a luat pe fratele său Ioahaz şi l-a dus în Egipt. 5 Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim.El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său. 6 Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s-a suit împotriva lui şi l-a legat cu lanţuri de aramă ca să-l ducă la Babilon. 7 Nebucadneţar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului şi le-a pus în casa lui în Babilon. 8 Celelalte fapte ale lui Ioiachim, urâciunile pe care le-a săvârşit şi răul ce se afla în el, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin. 9 Ioiachin avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim.El a făcut ce este rău înaintea Domnului. 10 În anul următor, împăratul Nebucadneţar l-a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Şi a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin. 11 Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. 12 El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său; şi nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. 13 S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învârtoşat inima până acolo încât nu s-a întors la Domnul Dumnezeul lui Israel. 14 Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim. 15 Domnul Dumnezeul părinţilor lor a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi Locaşul Său. 16 Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac. 17 Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeilor şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa Locaşului lor celui Sfânt. N-a cruţat nici pe tânăr, nici pe tânără, nici pe bătrân, nici pe omul gârbov sub povara perilor albi, ci a dat totul în mâna lui. 18 Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui. 19 Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe. 20 Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea împărăţiei perşilor, 21 ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani. 22 În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: 23 „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!”

In Other Versions

2 Chronicles 36 in the ANGEFD

2 Chronicles 36 in the ANTPNG2D

2 Chronicles 36 in the AS21

2 Chronicles 36 in the BAGH

2 Chronicles 36 in the BBPNG

2 Chronicles 36 in the BBT1E

2 Chronicles 36 in the BDS

2 Chronicles 36 in the BEV

2 Chronicles 36 in the BHAD

2 Chronicles 36 in the BIB

2 Chronicles 36 in the BLPT

2 Chronicles 36 in the BNT

2 Chronicles 36 in the BNTABOOT

2 Chronicles 36 in the BNTLV

2 Chronicles 36 in the BOATCB

2 Chronicles 36 in the BOATCB2

2 Chronicles 36 in the BOBCV

2 Chronicles 36 in the BOCNT

2 Chronicles 36 in the BOECS

2 Chronicles 36 in the BOGWICC

2 Chronicles 36 in the BOHCB

2 Chronicles 36 in the BOHCV

2 Chronicles 36 in the BOHLNT

2 Chronicles 36 in the BOHNTLTAL

2 Chronicles 36 in the BOICB

2 Chronicles 36 in the BOILNTAP

2 Chronicles 36 in the BOITCV

2 Chronicles 36 in the BOKCV

2 Chronicles 36 in the BOKCV2

2 Chronicles 36 in the BOKHWOG

2 Chronicles 36 in the BOKSSV

2 Chronicles 36 in the BOLCB

2 Chronicles 36 in the BOLCB2

2 Chronicles 36 in the BOMCV

2 Chronicles 36 in the BONAV

2 Chronicles 36 in the BONCB

2 Chronicles 36 in the BONLT

2 Chronicles 36 in the BONUT2

2 Chronicles 36 in the BOPLNT

2 Chronicles 36 in the BOSCB

2 Chronicles 36 in the BOSNC

2 Chronicles 36 in the BOTLNT

2 Chronicles 36 in the BOVCB

2 Chronicles 36 in the BOYCB

2 Chronicles 36 in the BPBB

2 Chronicles 36 in the BPH

2 Chronicles 36 in the BSB

2 Chronicles 36 in the CCB

2 Chronicles 36 in the CUV

2 Chronicles 36 in the CUVS

2 Chronicles 36 in the DBT

2 Chronicles 36 in the DGDNT

2 Chronicles 36 in the DHNT

2 Chronicles 36 in the DNT

2 Chronicles 36 in the ELBE

2 Chronicles 36 in the EMTV

2 Chronicles 36 in the ESV

2 Chronicles 36 in the FBV

2 Chronicles 36 in the FEB

2 Chronicles 36 in the GGMNT

2 Chronicles 36 in the GNT

2 Chronicles 36 in the HARY

2 Chronicles 36 in the HNT

2 Chronicles 36 in the IRVA

2 Chronicles 36 in the IRVB

2 Chronicles 36 in the IRVG

2 Chronicles 36 in the IRVH

2 Chronicles 36 in the IRVK

2 Chronicles 36 in the IRVM

2 Chronicles 36 in the IRVM2

2 Chronicles 36 in the IRVO

2 Chronicles 36 in the IRVP

2 Chronicles 36 in the IRVT

2 Chronicles 36 in the IRVT2

2 Chronicles 36 in the IRVU

2 Chronicles 36 in the ISVN

2 Chronicles 36 in the JSNT

2 Chronicles 36 in the KAPI

2 Chronicles 36 in the KBT1ETNIK

2 Chronicles 36 in the KBV

2 Chronicles 36 in the KJV

2 Chronicles 36 in the KNFD

2 Chronicles 36 in the LBA

2 Chronicles 36 in the LBLA

2 Chronicles 36 in the LNT

2 Chronicles 36 in the LSV

2 Chronicles 36 in the MAAL

2 Chronicles 36 in the MBV

2 Chronicles 36 in the MBV2

2 Chronicles 36 in the MHNT

2 Chronicles 36 in the MKNFD

2 Chronicles 36 in the MNG

2 Chronicles 36 in the MNT

2 Chronicles 36 in the MNT2

2 Chronicles 36 in the MRS1T

2 Chronicles 36 in the NAA

2 Chronicles 36 in the NASB

2 Chronicles 36 in the NBLA

2 Chronicles 36 in the NBS

2 Chronicles 36 in the NBVTP

2 Chronicles 36 in the NET2

2 Chronicles 36 in the NIV11

2 Chronicles 36 in the NNT

2 Chronicles 36 in the NNT2

2 Chronicles 36 in the NNT3

2 Chronicles 36 in the PDDPT

2 Chronicles 36 in the PFNT

2 Chronicles 36 in the RMNT

2 Chronicles 36 in the SBIAS

2 Chronicles 36 in the SBIBS

2 Chronicles 36 in the SBIBS2

2 Chronicles 36 in the SBICS

2 Chronicles 36 in the SBIDS

2 Chronicles 36 in the SBIGS

2 Chronicles 36 in the SBIHS

2 Chronicles 36 in the SBIIS

2 Chronicles 36 in the SBIIS2

2 Chronicles 36 in the SBIIS3

2 Chronicles 36 in the SBIKS

2 Chronicles 36 in the SBIKS2

2 Chronicles 36 in the SBIMS

2 Chronicles 36 in the SBIOS

2 Chronicles 36 in the SBIPS

2 Chronicles 36 in the SBISS

2 Chronicles 36 in the SBITS

2 Chronicles 36 in the SBITS2

2 Chronicles 36 in the SBITS3

2 Chronicles 36 in the SBITS4

2 Chronicles 36 in the SBIUS

2 Chronicles 36 in the SBIVS

2 Chronicles 36 in the SBT

2 Chronicles 36 in the SBT1E

2 Chronicles 36 in the SCHL

2 Chronicles 36 in the SNT

2 Chronicles 36 in the SUSU

2 Chronicles 36 in the SUSU2

2 Chronicles 36 in the SYNO

2 Chronicles 36 in the TBIAOTANT

2 Chronicles 36 in the TBT1E

2 Chronicles 36 in the TBT1E2

2 Chronicles 36 in the TFTIP

2 Chronicles 36 in the TFTU

2 Chronicles 36 in the TGNTATF3T

2 Chronicles 36 in the THAI

2 Chronicles 36 in the TNFD

2 Chronicles 36 in the TNT

2 Chronicles 36 in the TNTIK

2 Chronicles 36 in the TNTIL

2 Chronicles 36 in the TNTIN

2 Chronicles 36 in the TNTIP

2 Chronicles 36 in the TNTIZ

2 Chronicles 36 in the TOMA

2 Chronicles 36 in the TTENT

2 Chronicles 36 in the UBG

2 Chronicles 36 in the UGV

2 Chronicles 36 in the UGV2

2 Chronicles 36 in the UGV3

2 Chronicles 36 in the VBL

2 Chronicles 36 in the YALU

2 Chronicles 36 in the YAPE

2 Chronicles 36 in the YBVTP

2 Chronicles 36 in the ZBP