Daniel 8 (VDCC)
1 „În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2 Când am avut vedenia aceasta mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele mă aflam lângă râul Ulai. 3 Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4 Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic. 5 Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi. 6 A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. 7 L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui. 8 Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor. 9 Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată. 10 S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare. 11 S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul Locaşului său celui Sfânt. 12 Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ şi a izbutit în ce a început. 13 Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?” 14 Şi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!” 15 Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om. 16 Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.” 17 El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!” 18 Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. 19 Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului. 20 Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor. 21 Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat. 22 Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. 23 La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. 24 El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. 25 Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti. 26 Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.” 27 Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.”