Exodus 13 (VDCC)
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.” 3 Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită. 4 Astăzi ieşiţi, în luna spicelor. 5 Când te va duce Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta: 6 Timp de şapte zile, să mănânci azime; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azime; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale. 8 Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.” 9 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie întotdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an. 11 Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da, 12 să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. 13 Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14 Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?”, să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15 şi, fiindcă faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei. 16 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.” 17 După ce a lăsat faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.” 18 Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustiu, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” 20 Au plecat din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiului. 21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. 22 Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.
In Other Versions
Exodus 13 in the ANGEFD
Exodus 13 in the ANTPNG2D
Exodus 13 in the AS21
Exodus 13 in the BAGH
Exodus 13 in the BBPNG
Exodus 13 in the BBT1E
Exodus 13 in the BDS
Exodus 13 in the BEV
Exodus 13 in the BHAD
Exodus 13 in the BIB
Exodus 13 in the BLPT
Exodus 13 in the BNT
Exodus 13 in the BNTABOOT
Exodus 13 in the BNTLV
Exodus 13 in the BOATCB
Exodus 13 in the BOATCB2
Exodus 13 in the BOBCV
Exodus 13 in the BOCNT
Exodus 13 in the BOECS
Exodus 13 in the BOGWICC
Exodus 13 in the BOHCB
Exodus 13 in the BOHCV
Exodus 13 in the BOHLNT
Exodus 13 in the BOHNTLTAL
Exodus 13 in the BOICB
Exodus 13 in the BOILNTAP
Exodus 13 in the BOITCV
Exodus 13 in the BOKCV
Exodus 13 in the BOKCV2
Exodus 13 in the BOKHWOG
Exodus 13 in the BOKSSV
Exodus 13 in the BOLCB
Exodus 13 in the BOLCB2
Exodus 13 in the BOMCV
Exodus 13 in the BONAV
Exodus 13 in the BONCB
Exodus 13 in the BONLT
Exodus 13 in the BONUT2
Exodus 13 in the BOPLNT
Exodus 13 in the BOSCB
Exodus 13 in the BOSNC
Exodus 13 in the BOTLNT
Exodus 13 in the BOVCB
Exodus 13 in the BOYCB
Exodus 13 in the BPBB
Exodus 13 in the BPH
Exodus 13 in the BSB
Exodus 13 in the CCB
Exodus 13 in the CUV
Exodus 13 in the CUVS
Exodus 13 in the DBT
Exodus 13 in the DGDNT
Exodus 13 in the DHNT
Exodus 13 in the DNT
Exodus 13 in the ELBE
Exodus 13 in the EMTV
Exodus 13 in the ESV
Exodus 13 in the FBV
Exodus 13 in the FEB
Exodus 13 in the GGMNT
Exodus 13 in the GNT
Exodus 13 in the HARY
Exodus 13 in the HNT
Exodus 13 in the IRVA
Exodus 13 in the IRVB
Exodus 13 in the IRVG
Exodus 13 in the IRVH
Exodus 13 in the IRVK
Exodus 13 in the IRVM
Exodus 13 in the IRVM2
Exodus 13 in the IRVO
Exodus 13 in the IRVP
Exodus 13 in the IRVT
Exodus 13 in the IRVT2
Exodus 13 in the IRVU
Exodus 13 in the ISVN
Exodus 13 in the JSNT
Exodus 13 in the KAPI
Exodus 13 in the KBT1ETNIK
Exodus 13 in the KBV
Exodus 13 in the KJV
Exodus 13 in the KNFD
Exodus 13 in the LBA
Exodus 13 in the LBLA
Exodus 13 in the LNT
Exodus 13 in the LSV
Exodus 13 in the MAAL
Exodus 13 in the MBV
Exodus 13 in the MBV2
Exodus 13 in the MHNT
Exodus 13 in the MKNFD
Exodus 13 in the MNG
Exodus 13 in the MNT
Exodus 13 in the MNT2
Exodus 13 in the MRS1T
Exodus 13 in the NAA
Exodus 13 in the NASB
Exodus 13 in the NBLA
Exodus 13 in the NBS
Exodus 13 in the NBVTP
Exodus 13 in the NET2
Exodus 13 in the NIV11
Exodus 13 in the NNT
Exodus 13 in the NNT2
Exodus 13 in the NNT3
Exodus 13 in the PDDPT
Exodus 13 in the PFNT
Exodus 13 in the RMNT
Exodus 13 in the SBIAS
Exodus 13 in the SBIBS
Exodus 13 in the SBIBS2
Exodus 13 in the SBICS
Exodus 13 in the SBIDS
Exodus 13 in the SBIGS
Exodus 13 in the SBIHS
Exodus 13 in the SBIIS
Exodus 13 in the SBIIS2
Exodus 13 in the SBIIS3
Exodus 13 in the SBIKS
Exodus 13 in the SBIKS2
Exodus 13 in the SBIMS
Exodus 13 in the SBIOS
Exodus 13 in the SBIPS
Exodus 13 in the SBISS
Exodus 13 in the SBITS
Exodus 13 in the SBITS2
Exodus 13 in the SBITS3
Exodus 13 in the SBITS4
Exodus 13 in the SBIUS
Exodus 13 in the SBIVS
Exodus 13 in the SBT
Exodus 13 in the SBT1E
Exodus 13 in the SCHL
Exodus 13 in the SNT
Exodus 13 in the SUSU
Exodus 13 in the SUSU2
Exodus 13 in the SYNO
Exodus 13 in the TBIAOTANT
Exodus 13 in the TBT1E
Exodus 13 in the TBT1E2
Exodus 13 in the TFTIP
Exodus 13 in the TFTU
Exodus 13 in the TGNTATF3T
Exodus 13 in the THAI
Exodus 13 in the TNFD
Exodus 13 in the TNT
Exodus 13 in the TNTIK
Exodus 13 in the TNTIL
Exodus 13 in the TNTIN
Exodus 13 in the TNTIP
Exodus 13 in the TNTIZ
Exodus 13 in the TOMA
Exodus 13 in the TTENT
Exodus 13 in the UBG
Exodus 13 in the UGV
Exodus 13 in the UGV2
Exodus 13 in the UGV3
Exodus 13 in the VBL
Exodus 13 in the YALU
Exodus 13 in the YAPE
Exodus 13 in the YBVTP
Exodus 13 in the ZBP