2 Kings 16 (VDCC)
1 În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda. 2 Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim.El n-a făcut ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David. 3 Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 4 A adus jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub toţi copacii verzi. 5 Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului, ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruie. 6 În acelaşi timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăşi Elatul sub stăpânirea sirienilor; a izgonit pe evrei din Elat, şi sirienii au venit la Elat, unde au locuit până în ziua de azi. 7 Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu sunt robul tău şi fiul tău; suie-te şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.” 8 Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului şi l-a trimis ca dar împăratului Asiriei. 9 Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir şi a omorât pe Reţin. 10 Împăratul Ahaz s-a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzând altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimis preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut. 11 Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimis din Damasc de împăratul Ahaz, şi preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc. 12 La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s-a apropiat de el şi s-a suit pe el. 13 A ars pe el arderea de tot şi darul de mâncare, a vărsat jertfele de bătură şi a stropit pe altar sângele jertfelor de mulţumire. 14 A îndepărtat dinaintea Casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l-a pus lângă noul altar, spre miazănoapte. 15 Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mâncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură şi să stropeşti pe el tot sângele arderilor de tot şi tot sângele jertfelor; cât despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.” 16 Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz. 17 Şi împăratul Ahaz a sfărâmat tăbliile de la temelie şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă care erau sub ea şi a pus-o pe o pardoseală de piatră. 18 De hatârul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului. 19 Celelalte fapte ale lui Ahaz şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 20 Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.
In Other Versions
2 Kings 16 in the ANGEFD
2 Kings 16 in the ANTPNG2D
2 Kings 16 in the AS21
2 Kings 16 in the BAGH
2 Kings 16 in the BBPNG
2 Kings 16 in the BBT1E
2 Kings 16 in the BDS
2 Kings 16 in the BEV
2 Kings 16 in the BHAD
2 Kings 16 in the BIB
2 Kings 16 in the BLPT
2 Kings 16 in the BNT
2 Kings 16 in the BNTABOOT
2 Kings 16 in the BNTLV
2 Kings 16 in the BOATCB
2 Kings 16 in the BOATCB2
2 Kings 16 in the BOBCV
2 Kings 16 in the BOCNT
2 Kings 16 in the BOECS
2 Kings 16 in the BOGWICC
2 Kings 16 in the BOHCB
2 Kings 16 in the BOHCV
2 Kings 16 in the BOHLNT
2 Kings 16 in the BOHNTLTAL
2 Kings 16 in the BOICB
2 Kings 16 in the BOILNTAP
2 Kings 16 in the BOITCV
2 Kings 16 in the BOKCV
2 Kings 16 in the BOKCV2
2 Kings 16 in the BOKHWOG
2 Kings 16 in the BOKSSV
2 Kings 16 in the BOLCB
2 Kings 16 in the BOLCB2
2 Kings 16 in the BOMCV
2 Kings 16 in the BONAV
2 Kings 16 in the BONCB
2 Kings 16 in the BONLT
2 Kings 16 in the BONUT2
2 Kings 16 in the BOPLNT
2 Kings 16 in the BOSCB
2 Kings 16 in the BOSNC
2 Kings 16 in the BOTLNT
2 Kings 16 in the BOVCB
2 Kings 16 in the BOYCB
2 Kings 16 in the BPBB
2 Kings 16 in the BPH
2 Kings 16 in the BSB
2 Kings 16 in the CCB
2 Kings 16 in the CUV
2 Kings 16 in the CUVS
2 Kings 16 in the DBT
2 Kings 16 in the DGDNT
2 Kings 16 in the DHNT
2 Kings 16 in the DNT
2 Kings 16 in the ELBE
2 Kings 16 in the EMTV
2 Kings 16 in the ESV
2 Kings 16 in the FBV
2 Kings 16 in the FEB
2 Kings 16 in the GGMNT
2 Kings 16 in the GNT
2 Kings 16 in the HARY
2 Kings 16 in the HNT
2 Kings 16 in the IRVA
2 Kings 16 in the IRVB
2 Kings 16 in the IRVG
2 Kings 16 in the IRVH
2 Kings 16 in the IRVK
2 Kings 16 in the IRVM
2 Kings 16 in the IRVM2
2 Kings 16 in the IRVO
2 Kings 16 in the IRVP
2 Kings 16 in the IRVT
2 Kings 16 in the IRVT2
2 Kings 16 in the IRVU
2 Kings 16 in the ISVN
2 Kings 16 in the JSNT
2 Kings 16 in the KAPI
2 Kings 16 in the KBT1ETNIK
2 Kings 16 in the KBV
2 Kings 16 in the KJV
2 Kings 16 in the KNFD
2 Kings 16 in the LBA
2 Kings 16 in the LBLA
2 Kings 16 in the LNT
2 Kings 16 in the LSV
2 Kings 16 in the MAAL
2 Kings 16 in the MBV
2 Kings 16 in the MBV2
2 Kings 16 in the MHNT
2 Kings 16 in the MKNFD
2 Kings 16 in the MNG
2 Kings 16 in the MNT
2 Kings 16 in the MNT2
2 Kings 16 in the MRS1T
2 Kings 16 in the NAA
2 Kings 16 in the NASB
2 Kings 16 in the NBLA
2 Kings 16 in the NBS
2 Kings 16 in the NBVTP
2 Kings 16 in the NET2
2 Kings 16 in the NIV11
2 Kings 16 in the NNT
2 Kings 16 in the NNT2
2 Kings 16 in the NNT3
2 Kings 16 in the PDDPT
2 Kings 16 in the PFNT
2 Kings 16 in the RMNT
2 Kings 16 in the SBIAS
2 Kings 16 in the SBIBS
2 Kings 16 in the SBIBS2
2 Kings 16 in the SBICS
2 Kings 16 in the SBIDS
2 Kings 16 in the SBIGS
2 Kings 16 in the SBIHS
2 Kings 16 in the SBIIS
2 Kings 16 in the SBIIS2
2 Kings 16 in the SBIIS3
2 Kings 16 in the SBIKS
2 Kings 16 in the SBIKS2
2 Kings 16 in the SBIMS
2 Kings 16 in the SBIOS
2 Kings 16 in the SBIPS
2 Kings 16 in the SBISS
2 Kings 16 in the SBITS
2 Kings 16 in the SBITS2
2 Kings 16 in the SBITS3
2 Kings 16 in the SBITS4
2 Kings 16 in the SBIUS
2 Kings 16 in the SBIVS
2 Kings 16 in the SBT
2 Kings 16 in the SBT1E
2 Kings 16 in the SCHL
2 Kings 16 in the SNT
2 Kings 16 in the SUSU
2 Kings 16 in the SUSU2
2 Kings 16 in the SYNO
2 Kings 16 in the TBIAOTANT
2 Kings 16 in the TBT1E
2 Kings 16 in the TBT1E2
2 Kings 16 in the TFTIP
2 Kings 16 in the TFTU
2 Kings 16 in the TGNTATF3T
2 Kings 16 in the THAI
2 Kings 16 in the TNFD
2 Kings 16 in the TNT
2 Kings 16 in the TNTIK
2 Kings 16 in the TNTIL
2 Kings 16 in the TNTIN
2 Kings 16 in the TNTIP
2 Kings 16 in the TNTIZ
2 Kings 16 in the TOMA
2 Kings 16 in the TTENT
2 Kings 16 in the UBG
2 Kings 16 in the UGV
2 Kings 16 in the UGV2
2 Kings 16 in the UGV3
2 Kings 16 in the VBL
2 Kings 16 in the YALU
2 Kings 16 in the YAPE
2 Kings 16 in the YBVTP
2 Kings 16 in the ZBP