Isaiah 48 (VDCC)

1 Ascultaţi lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtaţi numele lui Israel şi care aţi ieşit din apele lui Iuda; voi, care aţi jurat pe Numele Domnului şi care chemaţi pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire! 2 Căci ei îşi trag numele de la cetatea sfântă şi se bizuie pe Dumnezeul lui Israel, al cărui nume este Domnul oştirilor. 3 De multă vreme am făcut cele dintâi prorocii, din gura Mea au ieşit şi Eu le-am vestit: deodată am lucrat, şi s-au împlinit. 4 Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier şi că ai o frunte de aramă, 5 ţi-am vestit demult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte ca să se întâmple, ca să nu poţi să zici: „Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!” 6 Ai auzit toate aceste lucruri pe care le vezi acum! Şi nu vreţi să le mărturisiţi acum?… De acum, îţi vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine. 7 Ele se fac în timpul de faţă şi nu fac parte din trecut; până în ziua de azi n-aveai nicio cunoştinţă despre ele, ca să nu poţi zice: „Iată că le ştiam.” 8 Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele: căci ştiam că ai să fii necredincios şi că din naştere ai fost numit răzvrătit. 9 Din pricina Numelui Meu sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc. 10 Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei. 11 Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea. 12 Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel Dintâi şi tot Eu sunt şi Cel din Urmă. 13 Mâna Mea a întemeiat pământul, şi dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s-au şi înfăţişat îndată. 14 Strângeţi-vă cu toţii şi ascultaţi! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Acela pe care-l iubeşte Domnul va împlini voia Lui împotriva Babilonului, şi braţul lui va apăsa asupra haldeilor. 15 Eu am vorbit şi Eu l-am şi chemat; Eu l-am adus, şi lucrarea lui va izbuti. 16 Apropiaţi-vă de Mine şi ascultaţi! De la început, n-am vorbit în ascuns, de la obârşia acestor lucruri, am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu M-a trimis cu Duhul Său.” 17 Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! 18 O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării. 19 Sămânţa ta ar fi fost ca nisipul, şi roadele pântecelui tău, ca boabele de nisip; numele tău n-ar fi fost şters şi nimicit înaintea Mea. 20 Ieşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul haldeilor! Vestiţi, trâmbiţaţi cu glas de veselie, daţi de ştire până la capătul pământului, spuneţi: „Domnul a răscumpărat pe robul Său, Iacov!” 21 Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca, şi va curge apa. 22 Cei răi n-au pace, zice Domnul.

In Other Versions

Isaiah 48 in the ANGEFD

Isaiah 48 in the ANTPNG2D

Isaiah 48 in the AS21

Isaiah 48 in the BAGH

Isaiah 48 in the BBPNG

Isaiah 48 in the BBT1E

Isaiah 48 in the BDS

Isaiah 48 in the BEV

Isaiah 48 in the BHAD

Isaiah 48 in the BIB

Isaiah 48 in the BLPT

Isaiah 48 in the BNT

Isaiah 48 in the BNTABOOT

Isaiah 48 in the BNTLV

Isaiah 48 in the BOATCB

Isaiah 48 in the BOATCB2

Isaiah 48 in the BOBCV

Isaiah 48 in the BOCNT

Isaiah 48 in the BOECS

Isaiah 48 in the BOGWICC

Isaiah 48 in the BOHCB

Isaiah 48 in the BOHCV

Isaiah 48 in the BOHLNT

Isaiah 48 in the BOHNTLTAL

Isaiah 48 in the BOICB

Isaiah 48 in the BOILNTAP

Isaiah 48 in the BOITCV

Isaiah 48 in the BOKCV

Isaiah 48 in the BOKCV2

Isaiah 48 in the BOKHWOG

Isaiah 48 in the BOKSSV

Isaiah 48 in the BOLCB

Isaiah 48 in the BOLCB2

Isaiah 48 in the BOMCV

Isaiah 48 in the BONAV

Isaiah 48 in the BONCB

Isaiah 48 in the BONLT

Isaiah 48 in the BONUT2

Isaiah 48 in the BOPLNT

Isaiah 48 in the BOSCB

Isaiah 48 in the BOSNC

Isaiah 48 in the BOTLNT

Isaiah 48 in the BOVCB

Isaiah 48 in the BOYCB

Isaiah 48 in the BPBB

Isaiah 48 in the BPH

Isaiah 48 in the BSB

Isaiah 48 in the CCB

Isaiah 48 in the CUV

Isaiah 48 in the CUVS

Isaiah 48 in the DBT

Isaiah 48 in the DGDNT

Isaiah 48 in the DHNT

Isaiah 48 in the DNT

Isaiah 48 in the ELBE

Isaiah 48 in the EMTV

Isaiah 48 in the ESV

Isaiah 48 in the FBV

Isaiah 48 in the FEB

Isaiah 48 in the GGMNT

Isaiah 48 in the GNT

Isaiah 48 in the HARY

Isaiah 48 in the HNT

Isaiah 48 in the IRVA

Isaiah 48 in the IRVB

Isaiah 48 in the IRVG

Isaiah 48 in the IRVH

Isaiah 48 in the IRVK

Isaiah 48 in the IRVM

Isaiah 48 in the IRVM2

Isaiah 48 in the IRVO

Isaiah 48 in the IRVP

Isaiah 48 in the IRVT

Isaiah 48 in the IRVT2

Isaiah 48 in the IRVU

Isaiah 48 in the ISVN

Isaiah 48 in the JSNT

Isaiah 48 in the KAPI

Isaiah 48 in the KBT1ETNIK

Isaiah 48 in the KBV

Isaiah 48 in the KJV

Isaiah 48 in the KNFD

Isaiah 48 in the LBA

Isaiah 48 in the LBLA

Isaiah 48 in the LNT

Isaiah 48 in the LSV

Isaiah 48 in the MAAL

Isaiah 48 in the MBV

Isaiah 48 in the MBV2

Isaiah 48 in the MHNT

Isaiah 48 in the MKNFD

Isaiah 48 in the MNG

Isaiah 48 in the MNT

Isaiah 48 in the MNT2

Isaiah 48 in the MRS1T

Isaiah 48 in the NAA

Isaiah 48 in the NASB

Isaiah 48 in the NBLA

Isaiah 48 in the NBS

Isaiah 48 in the NBVTP

Isaiah 48 in the NET2

Isaiah 48 in the NIV11

Isaiah 48 in the NNT

Isaiah 48 in the NNT2

Isaiah 48 in the NNT3

Isaiah 48 in the PDDPT

Isaiah 48 in the PFNT

Isaiah 48 in the RMNT

Isaiah 48 in the SBIAS

Isaiah 48 in the SBIBS

Isaiah 48 in the SBIBS2

Isaiah 48 in the SBICS

Isaiah 48 in the SBIDS

Isaiah 48 in the SBIGS

Isaiah 48 in the SBIHS

Isaiah 48 in the SBIIS

Isaiah 48 in the SBIIS2

Isaiah 48 in the SBIIS3

Isaiah 48 in the SBIKS

Isaiah 48 in the SBIKS2

Isaiah 48 in the SBIMS

Isaiah 48 in the SBIOS

Isaiah 48 in the SBIPS

Isaiah 48 in the SBISS

Isaiah 48 in the SBITS

Isaiah 48 in the SBITS2

Isaiah 48 in the SBITS3

Isaiah 48 in the SBITS4

Isaiah 48 in the SBIUS

Isaiah 48 in the SBIVS

Isaiah 48 in the SBT

Isaiah 48 in the SBT1E

Isaiah 48 in the SCHL

Isaiah 48 in the SNT

Isaiah 48 in the SUSU

Isaiah 48 in the SUSU2

Isaiah 48 in the SYNO

Isaiah 48 in the TBIAOTANT

Isaiah 48 in the TBT1E

Isaiah 48 in the TBT1E2

Isaiah 48 in the TFTIP

Isaiah 48 in the TFTU

Isaiah 48 in the TGNTATF3T

Isaiah 48 in the THAI

Isaiah 48 in the TNFD

Isaiah 48 in the TNT

Isaiah 48 in the TNTIK

Isaiah 48 in the TNTIL

Isaiah 48 in the TNTIN

Isaiah 48 in the TNTIP

Isaiah 48 in the TNTIZ

Isaiah 48 in the TOMA

Isaiah 48 in the TTENT

Isaiah 48 in the UBG

Isaiah 48 in the UGV

Isaiah 48 in the UGV2

Isaiah 48 in the UGV3

Isaiah 48 in the VBL

Isaiah 48 in the YALU

Isaiah 48 in the YAPE

Isaiah 48 in the YBVTP

Isaiah 48 in the ZBP